Psihologia barbieritului. Sociologia barbieritului. De ce urasc barbieritul.

Psihologia barbieritului ori sociologia barbieritului ar putea fi un  studiu legat de aceasta activitate pur masculina care pe mine ma scoate din sarite. Nu intru in disputa cu feministele, cele care se plang de cate sacrificii trebuie sa faca ele pentru noi. Orice disputa cu feministele o voi pierde din start, caci ele ma vor invinge cu … experienta. Sa le luam pe rand.

De ce sociologia barbarietului? De ce psihologia barbieritului?

 

Cand eram in facultatea de sociologie, eram socat de gama infinita de sociologii existente. Exista o sociologie a familiei, o sociologie juridica, o sociologie a consumului, o sociologie politica ori o sociologie a deviantei. In functie de autori, puteam avea inclusiv o sociologie eminesciana (da, pe bune, exista profesori care sustin asta).

Translatand in domeniul psihologiei, exista o la fel de mare gama de psihologii. Daca exista o sociologie politica, exista, bineinteles, si o psihologie politica. In continuare va vorbesc despre sociologia barbieritului, respectiv psihologia barbieritului. Si de ce ele sunt importante, relevante.

 

 

Care este diferenta dintre sociologie si psihologie?

 

Nu fac aici curs, spun doar diferenta majora, fundamentala, cea care poate fi inteleasa de catre oricine: sociologia studiaza grupurile de oameni, in timp ce psihologia studiaza individul, omul ca atare, luat separat. Restul e in infograficul de mai jos.

 

Psihologia barbieritului vs sociologia barbieritului

 

Ajung la problema initiala. Pana sa va zic cum ar trebui sa se ocupe fiecare studiu, trebuie sa va povestesc 5 chestii personale:

  1. Cand am inceput sa ma barbieresc refuzam sa fac asta pentru ca nu voiam sa accept ca am imbatranit. Stiu ca multi abia asteapta sa se maturizeze cand sunt copii. Eu, unul, nu am fost asa niciodata. Eram exact ca multe persoane de 45-50 de ani, care refuza sa poarte ochelari pentru ca nu vor sa arate ori sa accepte ca au imbatranit.
  2. Tot pe atunci, cineva-mi zisese o chestie dubioasa: prefera sa se barbiereasca zilnic si nu la 2 zile pentru a avea aceeasi rutina zilnica. Un tip de robot, care-si dorea o viata cat mai automatizata. Cred ca de atunci am prins boala atat pe ideea de corporatism (om al muncii, conformist), cat si pe barbierit.
  3. La prima sesiune de la drept, de la a doua facultate, vazand ca-s profesori mai clasici, mi-am propus sa ma barbieresc inainte de fiecare examen. Am facut asta pana cand am picat un examen si am dat vina pe barbierit, ca-mi aduce ghinion.
  4. Nu imi car niciodata sculele de barbierit cu mine, in nicio deplasare. Multi barbati au trusa lor cosmetica: aparatul de ras,  spuma, aftershave, deodorant, parfum. Un amic imi spunea ca acea trusa il reprezinta pe el ca barbat. Faptul ca cineva are in trusa un produs 100% romanesc inseamna ceva(ori, poate, ca are DOAR produse romanesti). Pe mine ma reprezinta, oare, absenta trusei? Faptul ca deodorantul si parfumul sunt aruncate pe undeva prin troller ori rucsac? Posibil.
  5. Nu-mi place cum imi sta barbierit. Arat dubios: fie ca un copil tamp, nedezvoltat suficient, fie ca un pedofil. Fie ambele.

Acum sa va zic, pe scurt, ce ar trebui sa contina studiile despre care va ziceam. Studiile, caci vorbim despre mai multe.

Incep cu psihologia barbieritului, unde lucrurile-s aparent mai simple:

  • Care este efectul barbieritului asupra psihicului uman? Vorbim, oare, despre un efect placebo? Te face sa te simti mai bine, iti da barbieritul efectul psihologic ca poti sa-ti incepi ziua? (In cazul meu chiar functioneaza: barbieritul nu-mi aducea noroc sau ghinion ci, de fapt, daca stau bine sa ma gandesc, pur si simplu ma facea sa simt ca ziua aia e mai importanta decat altele)
  • Care este efectul invers, al barbii, asupra psihicului? Simpla prezenta a barbii te face sa te simti non-conformist, te ajuta sa fii mai natural?
  • Cum judeci tu pe oameni in functie de acest aspect, al barbii? Vei considera ca un barbat nebarbierit este unul neserios? Ori, dimpotriva, il vei considera mai interesant? Studiul ar fi interesant de facut atat pe alti barbati, cat si pe femei. Mai ales pe femei.

Sociologia barbieritului ar trebui sa se ocupe de:

  • Care este profilul socio-cultural al barbosului, al celui care se barbiereste zilnic, al celui care se barbiereste de 2 ori pe saptamana?
  • Are legatura barbieritul cu … varsta (cand esti mai tanar esti mai rebel, te barbieresti mai rar, e mai cool sa ai barba, pe masura ce imbatranesti vrei sa devii mai … serios?)?
  • Barbieritul iti schimba imaginea? Un profesor barbierit este mai credibil decat unul barbos?
  • Barba este un simbol social? Ce semnifica ea?
  • Cati oameni se barbieresc exclusiv la frizer (barbier) Este barbieritul o chestie INTIMA? Ce fel de oameni sunt aceia care prefera sa lase barbieritul pe mana altuia?

spuma de ras sensitive Gerovital Men

gel de dus Wild 3 in 1 Gerovital men

  • In sens invers, cum privesc frizerii pe cei care vin la ei pentru a se barbieri?
  • Studiul trusei cosmetice a barbatului. S-au facut o tona de studii pe seama gentii unei femei. A facut, oare, cineva vreun studiu despre trusa cosmetica a barbatului? Unii pun in acea trusa produse de la un singur brand, de exemplu de la Gerovital Men. Altii, insa, pe langa o spuma de ras sensitive Gerovital Men si un gel de dus Wild 3 in 1 Gerovital men pun un deodorant al unui alt brand.

Chestie care-mi aminteste de ceva divin auzit in autobuz acum cateva saptamani:

In cazul persoanei mele, problema este mai grava si mai dubioasa decat pare la prima vedere. Am pielea mult mai fina decat ati crede, drept urmare ma irit destul de des. Drept urmare, pentru mine produsele care revitalizeaza tenul nu sunt un moft ori bune de slogan comercial, ci-s la propriu o necesitate.

E drept, cica as fi intr-un cerc vicios: ma irit pentru ca ma barbieresc rar. Iar eu ma barbieresc rar de teama sa nu ma irit. Greu sa ies, asa-i?

Psihologia barbieritului. Sociologia barbieritului. De ce urasc barbieritul. NU este un referat facut pentru vreo facultate de profil, ci un articol inscris in competitia Spring Super-Blog 2019. Puteti da cu pietre in el ori in mine, cu conditia sa nu dati la fata. Deja v-am zis ca ma irit repede 🙂

2 thoughts on “Psihologia barbieritului. Sociologia barbieritului. De ce urasc barbieritul.

Leave a Reply