Nu toata lumea trebuie sa aiba carnet de conducere. Cu mine-n frunte.

Pana sa va spun, la modul serios, de ce nu am carnet de conducere, trebuie sa va povestesc doua chestii tare amuzante. Cu mine in rolul aproape principal.

Aveam vreo 18-19 ani. Cineva, persoan apropiata, rezolva testele alea grila pentru scoala de soferi. Dadea de carnet, cum se spune. Imi pune si mie trei intrebari. Prima: esti in masina asta, din stanga vine un camion, din dreapta vine o alta masina. Cine are prioritate? Raspunsul meu vine imediat: EU! Persoana de langa mine pare uimita. Urmeaza inca o intrebare din acea carte: Esti in masina de aici, din dreapta vine un autobuz, din cealalta parte inca o masina. Cine are prioritate? Raspunsul meu a fost acelasi: EU. Iarasi corect. Urmeaza o a treia intrebare. Mi se arata o intersectie, erau cinci masini. Eram intrebat cine are prioritate. In loc sa raspund, pun o intrebare: EU in ce masina ma aflu? Abia atunci cealalta persoana s-a prins de ce raspunsesem corect la celelalte 2 intrebari. De fapt, EU aveam intotdeauna prioritate.

A doua chestie este de la mare. Asadar:

Eram la mare, eram inca student. 2007 sau 2008. Cred ca 2008. Eram cazat la Saturn, dar era un mini-parc de distractii, balci cum ar zice unii, in Venus. Care avea si masinute din alea care intra unele intr-altele. Cinci lei fisa, 3 minute sau cat e o tura. Eram cu un amic. Nebuni dupa asa ceva, dam o gramada de bani pe prostiile alea. Nu stiu exact cati, dar am stat mult in masinutele alea. Ne tot buseam, intre noi, pe altii, tot tacamul. Cum se face. Doar ca, vedeti voi, eu cand intru intr-o stare, ies greu din ea. Drept urmare, imediat dupa ce am iesit de la acele masinute ne urcam in masina normala, ca sa mergem in alta parte. Nu stiu daca am mers la Saturn, inapoi, sau am mers prin alte parti. Nici nu conteaza. Ideea e ca imediat cum am urcat in masina, il vad pe amicul meu de la volan cum … evita lucrurile care-i apareau in cale. Evita inclusiv celelalte masini. Si-l intreb, extrem de serios, de ce face asta? Eram FERM convins ca trebuie sa intre in ele. Si, din pacate, daca eu as fi fost la volan, asta as fi facut…

V-am convins ca nu ar trebui sa-mi iau in veci carnet de conducere? Daca inca nu si daca experientele de viata amuzante nu sunt indeajuns de persuasive, va spun la modul serios, pe puncte, cum sta treaba. Asadar:

1. Anumite lucruri se invata foarte bine de mic. Mult mai bine. Daca ai trecut de o anumita varsta, inveti greu spre deloc. Si nu e vorba despre o chestiune legata de inteligenta, nicidecum. La fel cum este si cu inotul, la fel cum este cazul in multe alte situatii. Sunt convins ca as fi fost alt om, as fi gandit altfel, daca AS FI CONDUS de la 18 ani. Nu daca mi-as fi luat un carnet de conducere care sa stea nefolosit in sertar. Nu, ci daca as fi condus efectiv.

Apropo de obisnuinta, am aflat o chestie tare legata de americani. De ce americanii permit cetatenilor sa conduca de la 16 ani. Primul motiv este fix acesta: sa se obisnuiasca de mici cu condusul. Pustanii de 16 ani nu sunt implicati in atatea accidente pe cat s-ar crede. Dimpotriva, tinerii intre 16 si 18 ani din America sunt implicati, statistic vorbind, in la fel de multe accidente precum tinerii intre 18 si 20 de ani din Europa. Cauza este, deci, lipsa de experienta. Dar mai e ceva, extrem de interesant: in America poti conduce de la 16 ani, dar ai voie sa bei alcool, LEGAL VORBIND, doar de la 21. Motivul este unul interesant: oamenii trebuie intai sa se obisnuiasca cu volanul si abia apoi cu paharul. Si logica este chiar interesanta.

2. Exact ca-n situatia traita la mare, acum multi ani, eu sunt tipul de persoana care se framanta foarte mult, care nu poate trece brusc de la o stare la alta. Eu nu ma vad conducand nici cand sunt foarte suparat, cand am primit o veste foarte trista, dar nici cand sunt foarte vesel, cand am primit o veste foarte bun. Nici starea de euforie maxima, nici starea de maxima tristete nu mi-ar fi de bun augur. Repet ce am zis mai sus: poate daca m-as fi obisnuit altfel la 18 ani… Desi, sincer va spun, consider ca chestiunea imi este atat de caracteristica incat refuz sa cred ca un carnet de conducere luat de tanar ar fi schimbat fundamental situatia.

3. Nu-i inteleg pe cei care au meserii ce necesita munca intelectuala intensa, care  sunt nevoiti, prin prisma meseriei lor, sa se gandeasca si acasa la munca lor, aici ma refer la directori, la avocati, la acele meserii unde te gandesti tot timpul la ceea ce faci, si care prefera sa conduca. Eu nu inteleg cum te poti gandi la drum cand tu ai un caz extrem de important, cand ziua urmatoare urmeaza sa tii o pledoarie care se poate dovedi FUNDAMENTALA pentru decizia judecatorului. Adica ii apreciez, intr-un fel, ca reusesc sa faca asta, dar eu nu ma vad capabil de asa ceva. Din acest motiv, eu as recomanda acestor persoane sa-si angajeze sofer. In unele cazuri, ale politicienilor, chiar le-as impune acest lucru. Noi, cetatenii, ii platim sa faca legi, sa se gandeasca la ce fac ei acolo tot timpul. In plus, atunci cand un politician este implicat intr-un incident auto, este destul de nasol, juridic vorbind. Drept urmare, nu stiu daca ar fi Constitutional, dar eu i-as OBLIGA sa aiba sofer. Le-as INTERZICE sa conduca.

4. Nu am inteles si nu-i voi intelege pe cei care vin la terasa cu masina. Nu zic ca trebuie sa bei tot timpul bere, musai alcool, dar unii nu beau chiar niciodata. Sunt localuri specializate pe bere, unele avand chiar in denumire chestia asta. Am facut deseori urmatoarea gluma: Ba, scrie Caru cu bere, nu Caru cu Cola!

Mie-mi place berea, recunosc asta, si n-as da-o pentru nicio limonada, oricat de gustoasa ar fi. Si da, americanii au dreptate: gandeam altfel daca as fi avut pe mana volanul inaintea halbei.
In plus, sunt POFTICIOS de felul meu. Drept urmare, daca mananci sau bei in fata mea ceva ce-mi place imi faci pofta de mor. Uneori doar GUST ceva, chiar daca-s full, pentru ca mor de pofta. Drept urmare, nu as putea iesi la o terasa cu 5 prieteni, unde 2 dintre ei beau bere, iar eu o ard pe limonada toata seara, ca-s cu masina. Nu as putea. Vorbesc serios.

5. Nu am nervii atat de tari. Multa lume este invidioasa pe calmul meu. Nu m-au vazut niciodata nervos. Nu m-au vazut niciodata suparat. Au impresia ca nu-s niciodata nervos sau suparat. Ceea ce este gresit.
Un amic, insa, mi-a zis la un moment dat o chestie: Ba, tu esti calm tot timpul ca nu conduci prin traficul asta infect. Daca ai conduce macar 2 zile, sa vezi ce nervi ai avea … I-am dat dreptate, dar i-am spus urmatorul lucru: poate d-aia sunt asa calm, caci EVIT lucrurile care STIU SIGUR ca m-ar enerva. Traficul este unul dintre ele. Daca stiu ca un lucru imi va provoca stres, nu mai bine renunt din start la acel lucru?

6. Nu am spirit de reactie. De multe ori reactionez cu intarziere. La volan trebuie sa iei deseori decizia PE LOC: sa pui frana, sa tragi de volan brusc. Eu ma blochez deseori si-s convins ca m-as bloca, n-as avea reactie, daca ar veni cineva de pe contrasens. As fi, in ochii politistilor, o victima care nu a avut nicio vina. Legal. Dar vina mea ar exista. Sunt convins de asta.

Discutia, insa, n-ar trebui sa fie DESPRE MINE. Eu sunt doar un exemplu. Pozitiv, zic eu, si nu spun asta ca sa ma laud. Ideea este ca sunt o gramada de oameni care nu ar trebui sa conduca, nu pentru ca nu-i duce capul, nu pentru ca nu ar avea reflexe, ci pentru ca au mintea in cu totul si cu totul alte parti. Au o tona de lucruri pe cap. Stiti voi, accidentele alea in care, in mod INEXPLICABIL, soferul a vazut ca-i vine ceva din fata si n-a facut nimic. Ori in care deseori politistii suspecteaza faptul ca soferul a vrut sa se sinucida. Pur si simplu mergi pe drum, e o curba  mare, periculoasa, si tu nu invarti covrigul (volanul, pentru cei care nu stiu poanta). Pur si simplu creierul tau era in cu totul alta parte atunci. Unii sunt capabili sa se concentreze la drum, exclusiv la drum, indiferent de cate au pe cap. Dar sunt persoane, CU MINE-N FRUNTE, care nu-s capabile de asa ceva. Si, sincer, niciun doctor, niciun psiholog, nu poate determina asta.

Un om care nu e capabil de asa ceva nu este nici prost, nici inferior, unuia care poate face asta. Pur si simplu suntem diferiti, si fizic, si psihic. Ideea este sa fim constienti de ceea ce putem si ceea ce nu putem, iar chestiile care ne-ar putea pune in pericol, atat pe noi, cat si pe cei din jur, ar trebui evitate. DIN START!

Deci, oricat de defect v-as parea, anunt din start: desi am avut, in trecut, astfel de idei, consider ca nu trebuie sa am carnet de conducere. Consider ca as fi un pericol si, daca vreodata voi decide sa fac acest pas, ar trebui sa incep prin a ma schimba pe mine. Ceea ce, deloc paradoxal, antimotivational, e foarte greu si, cumva, poate de nedorit. In fond, daca vreodata voi avea foarte multi bani, sa-mi permit o masina, inseamna ca-mi voi permite si taxiul. Ori un sofer personal. Deci de ce acest carnet de conducere, ca idee, este un lucru de lauda? 🙂

5 thoughts on “Nu toata lumea trebuie sa aiba carnet de conducere. Cu mine-n frunte.

  1. Pe mine m.a ajutat foarte mult permisul pana acum,chiar daca la momentul in care am dat nu am crezut cat de necesar o sa.mi fie cand vii ajunge in Danemarca.Esti pur si simplu legat de maini si de picioare daca nu ai o masina aici,deoarece in Dk este normal sa faci naveta,automat economisind timp si bani.Uite, promit sa scriu o parere pro ‘permis de conducere’ din perspectiva unui sofer calm si fericit cand conduce.

  2. Stiu ce zici, nici eu nu sunt in stare sa conduc. Pur si simplu, nu e de mine. Am facut scoala, am dat si examenul de 2 ori, m-a dat jos imediat politistul :)) As avea material pentru o carte intreaga daca m-as apuca sa insir toate experientele :)) Dar am inteles ca nu-i de mine si nu as mai incerca in nici un caz.

Leave a Reply