MINUNATELE DSLR-uri

Poate nu sunt eu omul in masura sa discute despre camere. Sunt in cautare de camera (chiar doresc sa-mi iau una noua), insa nu m-am priceput niciodata cu adevarat la acest domeniu. Nu stiu sa fac poze foarte bune si nici nu stiu sa le editez. Pentru mine probabil mi se potrivesc „sapunierele”, adica cele compacte. Asa am auzit ca-s numite in „breasla”.

DSLR-urile sunt camere pentru profesionisti. Sau, mai precis, pentru oameni care-si castiga painea din asa ceva. Eu am alte moduri de a-mi castiga painea, asa ca o camera foto DSLR nu mi s-ar potrivi. Si acum va zic cateva argumente:

1. E prea scumpa. Daca nu doresc sa produc bani cu ea, investitia este complet inutila.

2. Este prea mare. Prefer ceva mic, care sa faca poze bune si care sa nu fie voluminoasa. Mi-as stramba gatul iremediabil daca as avea o camera foto mare.

3. Imi voi prinde urechile-n setari. Da, e o problema cu asta. Una mare de tot.

4. Mie-mi place foarte mult sa apar in poze. Merg la un eveniment si vreau sa ma pozez eu cu cine stie ce vedeta. Asta presupune ca eu voi da camera mea altcuiva pentru a face poza. Cu cat e mai greu de facut poza de catre acel cineva, cu atat poza va iesi mai prost.

5. Trebuie camera care sa faca poze pe automat. Recititi argumentele 3 si 4 in acest sens.

6. Nu mi-au placut niciodata pozele detaliate. Si pozele facute de mine. Sa pozez o floare (uau, a iesit roua de pe ea), sa pozez cine stie ce peisaj ori alte chestii. Da, fotografia este si un hobby. Sa fie ceva de rau ca nu-l am?

Daca totusi vreti sa va scoateti banii din asa ceva sau sunteti pasionati, cel mai bine e sa va luati un DSLR. Dintre marci, Canon si Nikon cica ar fi in top. Din cate am inteles #pesurse, canon 60d ar fi la un raport calitate-pret foarte bun. Mie mi-o recomandase cineva acum 2 zile, insa din cauza celor 6 motive enumerate mai sus n-o voi lua. Voua insa v-o recomand cu drag. Apoi astept acilea injuraturile (ori laudele) pentru achizitia facuta.

Salutari MINUNATE tuturor!

Lasă un răspuns