Pe scurt, ca sa intelegeti DE CE scriu si ce ma recomanda pe mine s-o fac, am trait mai bine de 20 de ani intr-o casa cu tapet. In camera de zi, living, sufragerie, ziceti-i cum vreti, tapetul semnifica o padure, unde niste copaci negri pareau a fi in prim plan. De tapetul in cauza am scapat acum vreo 10 ani, lucru care initial m-a bucurat. Si acum ma bucura sa-mi vad peretii galbeni, blonzi, cum imi place mie sa-i alint, dar obiectiv vorbind tapetul ala nu era deloc o idee rea.
Acum, sa ne gandim logic si sa va explic ce e cu tapetul si ce e cu vopseaua lavabila (ce am acum pe pereti, nu ma intrebati brandul, ca nu-l stiu). Asadar, sa le luam pe rand:
Tapetul scoate o camera din anonimat. Pentru copii e foarte util, o camera viu colorata fiind extrem de utila pentru cresterea si dezvoltarea celor mici. Nu ca cei mari ar trebui sa locuiasca in camere seci, lipsite de viata. Eu, unul, urasc casele cu pereti albi. Dupa mine, peretii albi ar trebui sa existe doar la puscarii si spitale. Si, ma rog, diverse institutii unde te simti mai umilit decat la puscarie
Tapetul se spala foarte usor. Mai usor decat o vopsea lavabila si infinit mai usor decat un var clasic.
Doar ca …
Nu este foarte sanatos pentru pereti sa-i acoperi cu tapet. Peretele respira mult mai mult si mai bine daca-i dai cu vopsea, vopsea pe care poti s-o reinnoiesti constant. Pe termen lung, deci, tapetul nu e idee buna.
Daca ai un copil si vrei ca 4-5-6 ani, cat e el foarte mic, sa fie tapet in casa, e o idee buna. Altfel, vopseaua lavabila e solutia corecta (dupa mine). E posibil, insa, sa gresesc. Nu stiu cat de mult au evoluat tapeturile in ultimii 10-20 de ani. Cineva care se pricepe m-ar putea contrazice ori, cine stie, m-ar putea confirma.
Pe de alta parte, insa, ideea de a avea peretii completi goi este iarasi gresita. Pe un perete biblioteca (fie rafturi suspendate, fie raft normal, lipit de perete), pe un alt perete o oglinda, pe un altul un tablou, pe un altul un ceas de perete (eu acasa am unul cu FCU Craiova, preferatul meu). Multi, ducand la extrem conceptul de minimalism, prefera peretii goi: nu tu tablouri, nu tu ceas de perete (care deranjeaza prin … zgomot), nimic. Pe mine astfel de case ma deprima. De altfel, si restaurantele cu pereti albi ma deprima, dar sa nu intram in detalii.
Avand in vedere ocupatia mea, nu as putea locui intr-o astfel de casa. Inspiratie nema. Creier blank, ca sa zic asa. Bine, e importanta si privelistea pe care o am afara. D-aia mi-au placut intotdeauna vederile spre strada: zgomot, praf, dar macar am ce vedea. Are ce sa ma inspire.
Revenind la tapet, de fiecare data tresar atunci cand intru in casa cuiva si gasesc tapet. Tapetul a facut parte din copilaria mea. Devin nostalgic. Reactionez exact cum reactioneaza un batran cand aud muzica de pe vremea lui. Da’ chiar asa: tapetul apartine de trecut? Nu mai e la moda? Unii zic c-ar fi. Astept sa ma lamuresc. Poate o faceti voi in comentarii.