Guest-post – Ce o MINUNEAZA pe Luiza Daneliuc

Ce mă minunează

Întrebarea asta e cu dus și întors. A te minuna poate foarte bine să aibă conotație atât negativă cât și pozitivă. Mă minunez constant de absurditățile fiecărei zile, de aș putea să fac o rubrică specială pe blog  exact cu titlul acesta.

Mă minunez în fiecare zi de cum le mai trăznește ăstora prin cap să  schimonosească legislația, mai ales aia fiscală, mai ales retroactiv. Plăcerea lor cea mai mare este să schimbe declarațiile și regulile după care acestea se depun cu câteva zile înainte de a le depune. Cred că oamenii ăia merg la servici cu singurul scop să îmi dea mie peste cap planificarea de la birou și depunerea declarațiilor.

Mă minunez de câte ori pot să-mi iau țeapă având încredere într-o inițiativă, că-i făcută cu suflet și pentru suflet, cu oameni de suflet, ca să aflu că-i făcută cu bani, pentru bani și de oameni fără suflet dar cu portofele. Și nu mă învârt eu în cercurile greșite și mereu aceleași, ba din contră, am ieșit din cercul meu confortabil în speranța că asta va rezolva problema și ce să vezi minune, că am dat din lac în puț. Măcar pe ai mei manipulatori îi cunosc și știu ce le poate pielea, știu exact ce vor de la mine fără să deschidă gura. I-am învățat. Așa că data viitoare când vă mai gândiți să vindeți o inițiativă nu vindeți pielea ursului din pădure despuiat și prins la colț, că se termină. Pielea adică. Și alta nu mai pupați. Și adio inițiativă.

Mă minunează cum în București sunt doar 20 de blocuri vechi (construite înainte de 45’) consolidate după cutremurul iar lista celor cu risc seismic de diverse grade nu se mai termină. Mă minunează faptul că pe lista aia nu se mai adaugă anual măcar unul sau doua blocuri ci este aceeași de mult timp. Tot legat de subiectul acesta, mă minunează faptul că sunt foarte puțini oameni care înțeleg ce sentiment diferit este să trăiești într-un apartament construit înainte de comuniști față de traiul în cutiile de chibrituri construite după venirea la putere a Ceaușiștilor.

Mă minunează cum n-am nici un pic de inspirație în majoritatea zilelor. Blank. N-aș putea scrie nici despre ce-am mâncat la prânz. Și mă minunează că explic asta celor care scriu și nu pare nimeni să simpatizeze sau să “relate to”.

Mă minunează faptul că în unele ocazii când am chef, încerc să explic oamenilor că există și un altfel de viață dincolo de casă-serviciu-casă sau orice alt drum mai lung sau mai scurt care se traduce într-o monotonie și într-o goană nesfârșită după colectare de material. Prin colectare înțeleg orice obiect ce se poate număra și deci însuma: bani, case, mașini, electocasnice, bijuterii, haine etc.

Mă minunez și-acum când am timp să mă gândesc la asta, cum unele persoane pe care le-am cunoscut total întamplător și în niște circumstanțe fiecare în felul lor demne de o mini-povestire, mi-au influențat radical parcursul (în bine sau rău) iar altele, despre care m-aș fi așteptat să o facă, n-au făcut nici o diferență.

Mă minunez de faptul că în week-end când mă liniștesc și am timp să trec în revistă evenimentele din săptămână realizez că aș vrea să spun un milion de lucruri într-un milion de feluri unor oameni, dar când mă găsesc față în față cu ei, facem bad small talk de complezență.

Când termin cu procesatul tuturor lucrurilor “minunate” de mai sus, încerc să înclin balanța spre sentimente mai nobile.

Astfel, încă mă minunez de efectul pe care îl are muzica asupra psihicului meu. De fiecare dată când redescopăr chestia asta îmi promit solemn că îmi voi face un CD cu muzica mea inspirațională pe care să îl ascult în momentele mai puțin vesele. Făceam chestia asta într-un timp și chiar dădea rezultate. Acum, nu mai merg așa de mult cu mașina drept pentru care i-am cerut Moșului anul acesta un radio cu ceas din acelea cum se găseau pe vremuri. Nu cu mp3 sau cu CD sau mai știu eu ce nebunii, ci un old fashion radio cu ceas iar seara mă ajută să scriu sau să adorm. Asta și complexul de MgCa.

Mă minunez de cum o zi însorită îmi dă o stare de bine instant. De fapt, îmi dă speranță.

Mă minunez de conversațiile pe care le pot avea pe mess la 30 de ani și care îmi dau același sentiment ca la 15 ani. In a good way!

Încă mă minunez de câtă importanță și cât impact asupra rezultatelor tale de zi cu zi are mediul în care lucrezi, atmosfera de lucru și de cum în mod secret încă îmi doresc să lucrez într-un birou cu atmosfera din Ally McBill sau mai nou, pentru cine e fan, Private Practice. Noi, aștia de ne chemăm acum colegi, nu putem avea pretenția că ne ridicăm la gradul lor de interactivitate but in the future, how nows!

Cred că cel mai mult mă minunez de neprevăzut. Neprevăzutul ocupă un loc de cinste în viața mea, îl iubesc. Nici o planificare din lume nu îți va aduce beneficiile neprevăzutului. Este minunat felul în care o simplă întâmplare își poate  face loc în viața ta și dacă vrea, ți-o poate acapara complet, devenind noua ta lume.

4 thoughts on “Guest-post – Ce o MINUNEAZA pe Luiza Daneliuc

    1. Iarta-ma Dane, dar cineva e diesprat dupa imagine.Ti-am vazut si sotia la Focus Monden, e clar ca are nevoie de publicitate, caci urmeaza alegerile, dar chiar si asa, prea mult bateti moneda pe nasterea acestui copil. Nu sunteti nici primii, nici ultimii parinti care trec prin asta.Sunt atatea vedete care au nascut si au fost discrete, intr-un fel imi dau seama cat de mult va folositi de acest copil.I-ati intrecut clar pe Andra si Maruta. Stiu sigur ca vei sterge mesajul, dar eu mi-am spus parerea.Sunt multi care cred la fel ca mine.

Leave a Reply