Guest-post – Ce il MINUNEAZA pe ANDREI HAGHERLACHER!

Episoade minunate

Gata, s-a terminat. A început lupta. Nino-nino! Se aude sirena. Cel mai mult ma minuneaza lupta pentru supravietuire. Unu la unu, eu cu mine. Nu exista invingatori, doar invinsi. ”Imi place vinul sec, imi place sa petrec, la bautura sa ma-ntrec”… corect. Sus pe bar, sus pe bar… si mai corect. Orice, numai sa fie suportabil. Si sa ma faca sa uit. Sa uit ca m-am nascut.

La Piper am fost de doua ori. Club smecher, de Slobozia. Gagici, liceence, studente venite acasa la sfarsit de saptamana. Fuste scurte, provocari. ”Daca vrei, iti fac un oral”. Refuzul meu. Nu ma incurc cu asa ceva intr-un club intunecat. Daca musca? Ce ma minuneaza? Viata. Omul. ”Iata omul!”, spune Pilat cand il da pe Iisus pe mana iudeilor. Luati-l! Asa si noi. Suntem aruncati in viltoare, in puhoiul de oameni, si abandonati acolo.

La naiba, ce tare e muzica. Ne intelegem doar prin biletele. DJ-ul face show. Se fumeaza. Oare au voie sa fumeze asa de timpuriu? Ah, iar o sa-mi miroasa hainele a tutun. De cand am zis ca le las… Facem cunostinta cu oamenii. ”Eu sunt Andrei, intaiul chemat.” Rasete, susoteli. N-am ce sa vorbesc cu ei. Tipele se fandosesc. Ce usor e sa le agati! Mi-e jena fata de baieti sa ma dau la colegele lor de scoala. Sunt sigur ca ei si le doresc mult mai mult decat mine.

Altundeva, acum. Eu la ”pietricele”. Restaurant scump, fitos. Chelneri impecabili, ce obliga. Obliga sa faci consumatie. Eu, ca de obicei, neconventional. Cer doar un pahar de vin rosu. ”Doar atat?”… ”Da, atat.” Trag de el o ora. Guri mici, meditatii prelungi, scot tigara. Uneori iau si la bucata. Jenat, imi strecor mana in buzunar, insfac o tigara, o palmez, si, brusc, o scot la iveala si-o aprind. De unde a aparut tigara? Unde e pachetul? Nu se stie. Intr-un timp dadeau muzica clasica. Acum, e Kiss TV. ”Apa…apa…buna seara iubito”. M-am saturat. Vreau un Rachmaninov. Mi se aduce paharul. Imens. Bogat. Plin doar pe jumatate, ca sa para ca nu e suficient. Ca sa mai ceri odata. Minunat! Culoare trandafirie, luciu reflectand luminile de sus, struguri. Pahar luat pe dedesubt, cu palma intreaga. Indreptat spre gura. Apoi, lasat iar jos. Aceleasi zambete lingusitoare ale chelnerilor. Meniuri puse ostentativ in fata. Oameni oarecum ostentativi. Daca nu ma deranjeaza chestia asta, inseamna ca si eu am devenit un pic ostentativ. Credeam ca nimic nu ma poate afecta. Credeam ca pot ramane neimplicat. Nu se poate.

Ma minuneaza omul. Am renuntat sa incerc sa descifrez. Caut doar sa intretin o relatie de familiaritate, de caldura, fara a intelege toate amanuntele. Fara a intra in complexitati. Misterele oamenilor. Misterul feminin. Probabil, vom muri asa, fiecare cu misterul sau. Lumea de azi nu permite dialogul la acest nivel. Doar monologuri seci, apropiate de dementa, cand ajungi la o varsta fara sa ai pe cineva langa tine. Atunci iti dai seama. Ce bine ar fi fost daca misterul meu ar fi fost dezvaluit altora! Ce sa-ti fac, daca ai preferat sa tii distanta si sa te infatisezi cu aparente… Asa e moda. Asa e omul de azi.

In fine, ultima realitate. Eu la spital. Omul in forma pura. Golit de pretentii. Infricosat. Bolnav si singur. De ce oamenii bolnavi si singuri vorbesc atat de des despre Iisus? Acum inteleg. Lumea aceasta te imbolnaveste. Apoi, tot ea, prin biserica, vrea sa te vindece. Ce parsivitate! Dar daca nu vreau sa mai fiu bolnav? Mai am nevoie de tratament? Imi raspund doi caini vagabonzi, aciuati in fata sectiei. Vor doar sa fie mangaiati. ”Ma vezi tu asa, dar daca ai sti ce e in sufletul meu…”, mi se confeseaza cineva. Nu trebuie sa-mi spuna. Stiu deja. Stiu de cand ai intrat in rezerva si primul lucru pe care l-ai facut a fost sa iti scoti iconitele si sa le pui pe noptiera. Atunci, eu ti-am spus ca ai nume de sfant. Apoi, ai dat-o tu pe glume, am jucat carti, am ras, ascultam Radio Antena Satelor, fumam pe coridor, la geam… dar eu stiam ce e in sufletul tau inca de atunci. Spitalul, singurul loc in care era bine sa nu fii comunicativ, sa nu ai incredere in tine, sa nu fii motivat, sa nu fii un bun coleg de echipa sau sa cauti o cariera de succes. Ti se permitea sa fii asa cum esti. Iata ce ma minuneaza pe mine.

Andrei Hagherlacher

One thought on “Guest-post – Ce il MINUNEAZA pe ANDREI HAGHERLACHER!

Leave a Reply