Guest-post – Ce il MINUNEAZA pe ALEX PIRLOGEA

Minunile mele

 

Eu, cu ideile mele, cred in minunatii. N-am o pereche de ochelari roz sau un translator pentru a intelege ce vad in jurul meu. Insa n-am crezut ca voi intalni oameni mari si fara minte, mai ales la varsta mea. Mi-am imaginat ca oamenii au constiinta de sine si nu insira niste prostii, ca si cum ar scoate aer pe gura in loc sa vorbeasca. Si totusi ma minunez de astfel de specimene, incepand cu circul politic in care se gasesc acestea si pana la persoane pe care le vad uneori pe langa mine.

Superficialitatea si tupeul nonvalorilor care se cred profesionisti la locul de munca desi nu sunt in stare sa lege doua propozitii coerente (de fraza nici nu mai vorbesc) nu mai sunt de mult timp minuni, poate ca nici n-au fost. Nu sunt minunat nici de modul in care, de bunavoie si nesiliti de nimeni, incununam prostia, o ridicam la rang de cultura si de practica zilnica si ne mandrim cu ea. Importanta pe care si-o atribuie persoanele de mai sus cand participa la diverse evenimente culturale, actiuni caritabile, simple intalniri etc. ma sperie. Toti din jurul meu sunt mici vedete. Eu ce sunt daca traiesc printre asemenea staruri? :-s

Nu mai gasesc oameni normali, sunt unii patrunsi de vedetismul pana in varful unghiilor si trebuie neaparat ca toti cei din jurul lor sa le dea atentie. Daca esti un om normal, preocupat de treburile zilnice si de viata ta esti nimic. Daca nu-ti impachetezi frumos intalnirile, iesirile cu prietenii, micile excursii si nu ti le expui ostentativ pe facebook ori pe alte retele sociale esti tot nimic. Vorbeam la un moment dat de autism social, de anormalitatea devenita banalitate si normalitate.

Discretia e un cuvant ce nu exista. Daca nu afla toti cei care te cunosc unde ti-ai petrecut ultima seara trebuie sa ii anunti tu, pe fiecare in parte. Exhibitionismul si dezbracarea de caracter par o joaca de copii in prezent. Acestea sunt minuni pe care le vad la adolescenti ori la tineri cu capul in alte ceruri/

Minunile Caracalului par o simpla joaca de copil mic in prezent. Dan Diaconescu ori Marius Tuca, bucuresteni veniti din zglobiul orasel oltenesc nu reusesc sa-l revigoreze cu originile lor au ramas in urma realitatii. Viata nu mai bate filmul ci se inspira din acesta, iesind un experiment hibrid. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce ar putea sa ma minuneze mai mult.

Lasă un răspuns