Guest-post – Carrie

Va promisesem ca voi mai posta articole cinefile aici si ma tin de cuvant.  Acum gazduiesc un articol despre Carrie, film vazut joi seara la CinemaCity in avanpremiera. Eu am scris pe EmilCalinescu.eu, asa ca aici il las pe Flavius sa-si spuna punctul de vedere. Flavius Policala, ai legatura:

Despre Stephen King si gigantica sa opera s-au scris foarte multe pagini. Un scriitor vizionar de horror, fantasy si science fiction, cu o puternica semnatura si incarcatura stilistica, devenit o sursa de influente in domeniu, a carui valoare a fost recunoscuta prin decernarea tuturor premiilor pe care un scriitor si le-ar putea dori. In cele ce urmeaza voi incerca sa scriu cat mai putin despre el insa, pentru a pastra aceasta recenzie cat mai concentrata pe filmul Carrie bazat pe primul sau roman publicat.

Inainte sa continui insa as vrea sa scot in evidenta un fapt graitor. Carrie este cel de-al treilea roman scris de autor, si primul roman publicat. Este important sa intelegem ca materialul pe care se bazeaza filmul este unul de inceput de cariera literara.

Romanul Carrie se afla la a doua ecranizare, prima, cea din 1976 in regia lui Brian De Palma fiind si astazi considerata una dintre cele mai bune ecranizari ale unui roman horror. Filmul Carrie din 2013 produs de MGM si Screen Gems se bazeaza pe un scenariu de Roberto Aguirre Sacasa si Lawrence D. Cohen, care se doreste a fi mult mai fidel cartii decat ecranizarea antecedenta.

Margaret White (Julianne Moore) este o femeie habotnica puternic indoctrinata religios si afectata de un grav dezechilibru mental. Traieste in constanta frica de Dumnezeu si sub apasatoarea  greutate a pacatului. Abuzata de mica si crescuta intr-un mediu dezaxat si dezechilibrat Carrie White (Chloe Grace Moretz) se lupta sa-si gaseasca un echilibru propriu, puternic zguduita de lipsa de educatie si cunoastere si de o excesiva sensibilitate.  In momentele in care este agresata, incepe sa manifeste puteri telechinetice. Mediul liceal superficial, este nepotrivit pentru un copil timorat si complexat, care nu primeste suportul emotional de care are nevoie. Sub presiunea schimbarilor pe care le aduce primul ciclu menstrual, a mediului intunecat si abuziv de acasa si a comportamentelor rautacioase ale colegilor, si culminand mai ales cu ingrozitoarea umilire publica la care este supusa la balul de absolvire, Carrie clacheaza. Intr-un moment care este fara indoiala apogeul intregului film, Carrie isi dezlantuie furia telechinetica omorand un numar mare de elevi, in incidentul ce mai tarziu este cunoscut ca “balul negru” (black prom).

Cu un scenariu solid bazat pe roman, Kimberly Peirce a reusit o buna regizare. Cadrele statice si calitatea filmarii scot bine in evidenta detaliile si redau fidel atmosfera din roman. Decorurile austere si foarte limitate din punct de vedere cromatic ale casei in Carrie creste sunt de asemenea bine realizate si contribuie la atmosfera apasatoare de cenzura si restrictie. Dialogurile cu foarte mici exceptii sunt si ele adaptate din roman. De asemenea mi s-a parut bine utilizata simbolistica sanguina, inca de la generic sangele fiind un element cu valente prevestitoare, pregatind punctul culminant.

Jocul actoricesc al personajelor principale este in opinia mea unul bun. Se vede diferenta de experienta insa. Julianne Moore reuseste sa infioare privitorul prin macabrul expresiei, prin constanta pendulare intre extreme. Ajutata foarte mult si de un bun machiaj reda foarte bine tragismul si circuitul inchis al depresiei si incompatibilitatii dintre perspectiva dogmatica extremista si realitatile sociale contemporane.

Pentru Chloe Grace Moretz, rolul Carrie a fost o buna ocazie sa-si etaleze potentialul si trebuie sa recunosc faptul ca m-a impresionat. Desi depasita de partenera ei de ecran, tanara actrita a reusit sa fie foarte expresiva, incercarea lui Carrie de a prelua controlul, de deveni “normala”, de a gasi acceptarea intr-un mediu social ce altfel ii este ostil a fost bine jucata. Pornind de la sensibilitate, frica si neajutorare, pana la autoritatea distructiva a manifestarii telechinetice, jocul actoricesc al lui Chloe Grace Moretz si-a atins publicul.

Exista totusi aspecte ale filmului care lasa mult de dorit. In primul rand exista un mare dezechilibru intre calitatea jocului actoricesc al actorilor principali, si cea a actorilor secundari. La modul cel mai franc, in afara protagonistelor, restul numelor nu merita nici macar cea mai binevoitoare mentiune. Rolurile secundare sunt execrabile, cu un efect destul de serios asupra calitatii generale ale filmului. In primul rand unele din replicile cele mai cutremuratoare au starnit hohote de ras, din simplul motiv ca trairea intensa, dramatica era constant intrerupta cu nimicuri. Ar mai fi si faptul ca filmul nu reuseste sa aduca de fapt nimic nou pe piata cinematografica. Nici un element de reinventare a subiectului macar.

Apogeul naratiunii, nu este de ajuns de bine realizat. In primele clipe iti lasa impresia ca urmeaza o adevarata apocalipsa a sangelui si telechineziei, insa asemeni unui foc de paie, totul se termina mult prea repede. Iar aici nu inteleg de ce s-a facut aceasta greseala. Macar aici regizorul ar fi putut sa pluseze cu inventivitate, mai ales ca in carte se gasesc tot felul de informatii care lasa loc pentru imaginatie. In romanul Carrie este specificat un numar de 440 de victime ale incidentului, balul negru devenind un eveniment tragic, de proportii majore, care lasa o cicatrice adanca la nivel national. Mai sunt si alte elemente care sunt lasate la o parte pe care nu le voi mai mentiona.

Muzica filmului este aleasa pe spranceana insa. Multe dintre piese se potrivesc pur si simplu bine, adaugand atmosfera actiunii, unele par sa fie facute special pentru film cum ar fi “There is power in the blood” sau “Heatwave”.

In concluzie?

Carrie este un film horror bun. In multe momente reuseste sa redea perfect tensiunea intunecata a lui Stephen King. Din pacate insa nu aduce nimic nou genului si rateaza mult din potential prin dezechilibrul dintre jocul actoricesc al rolurilor principale si cele secundare. In momentele sale de apogeu va va infiora, ratand insa in alte momente efectul pe care si l-a dorit. In final, nu reuseste sa profite la maxim de materialul pe care se bazeaza. Pentru mine a contat mai mult ceea ce i-a reusit si am iesit multumit din sala de cinema, m-am legat mai mult de crescendo decat de felul in care s-a concretizat. Desi nu este un “must see”, merita adaugat la lista de filme vazute in lipsa unei capodopere de gen.

Multumesc lui Emil Calinescu pentru onoarea de a ma gazdui, si multumesc Cineforum pentru invitatie si organizarea evenimentului.

Guest-post by Flavius Policala

Doua mentiuni scurte mai am de facut:
– Flavius Policala scrie constant pe blogul edgeandback.ro. Astazi, ca si exceptie, a hotarat sa-si lase impresiile pe acest blog. Va las si o poza, ca sa vedeti despre cine este vorba 🙂

Carrie este de ieri in cinematografele din toata tara, fiind distribuit in Romania de Cineforum.

Salutari MINUNATE tuturor si haideti s-o vedet pe Carrie 🙂

2 thoughts on “Guest-post – Carrie

Leave a Reply