Frumoasa poveste a unui tricou cu Galatasaray – Spring SuperBlog 2018

Se spune ca intreaga Turcie este un imens bazar. Eu nu am vizitat-o decat foarte putin: 2 zile in Antalya, apoi o saptamana in Adrasan, localitate aflata la 2 ore de mers de Antalya. Nu am fost in bazar, sa vad exact atmosfera turceasca, dar am fost pe aeroportul din Istanbul. In sine, un bazar. Un bazar din care mi-am luat una bucata tricou cu Galatasaray. Tricou care are in el o intreaga poveste. Pana sa cititi continuarea, va sfatuiesc sa dati drumul clipurilor din articol. Nu ignorati niciun clip. Trebuie sa intrati in atmosfera specifica.

Anul 2013. Proiect european de schimb de tineri. Locatia: Adrasan, Turcia. Stiind ca nu voi vizita efectiv Antalya, mi-am luat 2 zile cazare in Antalya. Platite de mine, nu de europeni.

Eh, acolo, in Antalya, pe langa odihna, plaja si vizitat (mai mult primele 2), eu aveam un obiectiv personal, de suflet: sa-mi iau un tricou cu Galatasaray. Voiam unul original, orice ar insemna original in Turcia. Caci originalitatea nu e chiar la mare pret in Turcia (unii ar zice ca mai rau decat in China).

In Antalya vizitez mall-ul, plus alte 2 magazinase. Nu am gasit vreun bazar, asa ca m-am multumit cu astea. Mall-ul, apropo, este membru Anchor Group si arata fix ca Mall Vitan. Multe magazine de la noi sunt si acolo, cu LC Waikiki la loc de cinste. Brand local, deh.

Tot ca o paranteza: la toate magazinele, inclusiv in alea internationale, gen Zara, gaseai doar haine facute in Turcia. Nu in China, nu in Bangladesh, nu in alte tari europene. Musai in Turcia. O fi Erdogan nebun, dar … 🙂 Trecem peste.

In acel mall era un magazin de-al lui Fenerabache. Magazin in mall insemnand o taraba undeva pe un culoar. Cam cum au firmele de accesorii telefoane prin mall-urile de la noi. Mi-a venit la un moment dat ideea sa ma duc acolo sa intreb daca stiu vreun magazin de-al Galatei, dar mi-am dat seama ca ar fi o idee chiar proasta. Nu doar ca vorbim de turci, mai iuti la manie decat multe alte natii, dar vorbim, la modul general, de suporteri. Nu cred ca e ok nici sa te duci la un magazin de-al lui Real Madrid sa intrebi de un tricou cu Barca.

Il intreb pe organizator, cand m-am intors la hotel. El era revoltat ca vreau sa-mi iau un tricou cu Galatasaray. Mi-a spus ca-mi cumpara el un tricou cu Fener, din banii lui, doar sa nu cumpar tricou cu acea echipa. Cum sa-mi placa Galatasaray? Fener e echipa.

Intelegea ca-s roman, intelegea ca-l respect pe Hagi, dar gata. Acum Fener e ECHIPA! Pe Hagi si el il respecta, e aplaudat pe orice stadion in Turcia, dar de ce tricou cu Galatasaray? Discutia a durat cam jumatate de ora. Eu tot intrebam unde gasesc, el incerca sa ma convinga ca un tricou cu Fener e solutia corecta.

Intr-un final, aflu ca as putea gasi un astfel de tricou la stadion. Nu de la organizator, ci de la o alta persoana. Partea proasta este ca stadionul e la marginea orasului, in marginea cealalta decat stadionul. Mai aveam o zi la dispozitie, nu aveam mijloc de transport, renuntasem la idee. Stiam ca voi merge la capatul lumii, adica departe de civilizatie, deci eram resemnat: ma intorc din Turcia fara tricou cu Galatasaray.

Dau pe repede inainte si ajung in ziua plecarii. Aveam avionul pe la ora 11, iar masini (microbuze) care sa ma duca din Adrasan in Antalya erau fix doua: la 5 dimineata si la 9 dimineata. Daca luam masina de 9, riscam sa pierd avionul. Deci am plecat la 5, la 7 fara ceva eram in aeroport.

Mai aveam, deci, 4 ore pana la zbor. Bonus: mai aveam apoi o noua escala, in Istanbul, de vreo ora si jumatate.

Poate candva voi spune si povestea acestei farfurii. Si ea are o poveste interesanta 🙂

In aeroportul din Antalya reusesc sa fur o parola de wi-fi. Ma rog, n-am furat-o, ci am cerut-o :)) Eu stateam la Burger King, ca orice roman care inca suspina dupa acei burgeri cu carne adevarata, care au parasit tarisoara noastra. Ce am facut efectiv? Pai am fost la Burger King, unde am mancat si unde aveau si priza, insa am luat parola de alaturi. M-am dus efectiv la masa cuiva, i-am rugat sa-mi spuna parola, mi-au aratat bonul, am bagat parola si m-am conectat. Tipii erau si ei turisti. Se uitau ciudat la mine, dar mi se parea ca aveau in privire o usoara invidie. Sau asa voiam eu sa cred.

Ajung in avion, cursa de o ora, interna, Antalya – Istanbul. Atat cursa interna, cat si cea externa, si la dus, si la intoarcere, au fost cu Pegasus Airlines. Pegasus este o firma de zboruri low-cost. Spun asta dintr-un motiv evident: nu am primit nimic, nici de baut, nici de mancat. Puteam comanda, contra cost, dar am preferat sa nu.

Poza luata de pe site-ul oficial al companiei

Aterizez la Istanbul, primul drum a fost tot la Burger King. Nu d-alta, dar mancasem la 7 dimineata. Acum era 12. Ala era pranzul deci.

Ma rog, un pranz pentru saraci, caci mai aveam fix 2 euro la mine (ca marunt). Am cerut cel mai ieftin senvis, a fost FIX 2 euro, i-am dat, am mancat, am plecat. Atat de zgarcit am fost incat n-am luat nimic de baut.

Nu ma uitasem foarte bine la aeroport, sa vad ce e de gasit prin el. Nu d-alta, dar la dus fusesem pe fuga, caci am avut escala mult mai scurta, iar acum, dupa ce am iesit din avion, m-am dus glont catre Burger King.

Cand sa plec, insa, arunc priviri mai atente. In dreapta era terminalul meu, ma rog, scarile care duceau catre el. In stanga, insa, se vedea in departare un loc unde erau niste tricouri (galben cu rosu), in dreptul acelui loc scriind GS SHOP. Fara sa ma uit la ceas, fara sa mai constientizez alte chestii, ma duc glont catre acea locatie.

Era ceea ce ma asteptam sa fie: magazin oficial Galatasaray. Acolo vindeau 2 persoane, un el si ea, cuplu. Isi impartisera atributiile foarte corect: ea imi cauta tricouri, el ma tinea de vorba. Vorbeam despre Galatasaray, despre Hagi, despre Romania. Limba era una relativa: o engleza foarte stricata, la fiecare 5 cuvinte zicandu-mi ceva in turca. O intreba pe prietena lui cum se zice in engleza, ea stia sau nu prea. Vreo 3 cuvinte le-a stiut in romaneste, limba pe care parea c-o stapaneste mai bine decat engleza. Era foarte simpatic tipul si foarte fanatic. La propriu. Si ea era simpatica, mai ales ca avea si parul vopsit in culorile Galatei (nu, nu avea peruca, asa-si vopsise parul: era deopotriva BLONDA si ROSCATA).

Mi-a cautat ea vreo jumatate de ora. Poate chiar mai mult. Mi-a gasit in sfarsit un 4XL care sa-mi fie bun. La un moment dat, insa, ma intreaba tipul: dar tu nu ai un avion de prins? Eh, ba aveam, dar acel tricou cu Galatasaray era mai important.

Imi gaseste in sfarsit tricou, urmeaza plata. Nu mi-am dat seama ca-s in Turcia, ca TREBUIE sa negociez, ca ei ASTEAPTA negocierile, asa ca am acceptat primul pret propus. Mi s-a spus: 25 de lire, asa ca am acceptat. Doar ca, inconstient, fara sa vreau, am facut o negociere. Am scos o hartie de 50 de euro (unica pe care o mai aveam), am intins-o si am zis: Ten euro? Tipul s-a uitat zambind la mine si a zis: Yeah, ten euro for you. For Romania, for Hagi!

Partea si mai frumoasa a venit ulterior: tipul s-a dus la o casa de schimb valutar si mi-a adus 40 de euro. IN EURO! Putea sa fie nesimtit si sa-mi dea restul in lire turcesti. Bila alba pentru el, bila alba pentru Galatasaray.

Acum, nu stiu cum sa va spun ca sa ma credeti, dar eu eram cu adevarat inconstient. Nu stiam cat risc sa pierd avionul si habar n-am daca aveam bani la mine pentru un alt bilet. Cel mai probabil, nu.

Legat de pierderea avioanelor, am o prietena care pierduse multe avioane intr-o perioada scurta. Sase avioane in 2 ani, ceva de genul. Ma rog, acum se pare ca s-a lasat de acest sport extrem. In loc sa ma grabesc, sa fac ceva sa NU il pierd, eu ma gandeam s-o sun s-o intreb ce se face cand pierzi avionul. Atat de nebun eram.

N-a fost nevoie pentru ca am ajuns la timp. Ma rog, cu vreo 2 ore inainte, caci in Turcia fiind, punctualitatea nu este deloc la ea acasa. Chiar deloc.

Iar atunci era o perioada ciudata in Turcia: erau celebrele proteste din Piata Taksim. In plus, pe aeroport era un fel de greva: fara sa fie anuntat oficial, fara sa vedem oamenii efectiv iesind in strada ori avand banderole, ei pur si simplu refuzau sa munceasca. Sau faceau in asa fel incat sa intarzie avioanele.

Daca greva japoneza presupune MUNCA, tu ai banderole pe mana, dar MUNCESTI, greva turceasca presupune sa fii la munca si sa nu muncesti. Numai turcii ar fi putut inventa o astfel de forma de protest. Ma rog, nici macar oficial nu era, pur si simplu erau angajati ai aeroportului care faceau asta. Din lene sau din solidaritate cu protestatarii din piata, nimeni nu stia.

Asta am auzit acolo, pe aeroport. Nici macar nu bag mana-n foc ca asa stateau lucrurile, caci pe internet n-am gasit nicaieri informatii despre asta. Democratia in Turcia, oricum am lua-o, este originala. Originalitate si Turcia, iar alatur cele 2 cuvinte.

Una dintre primele iesiri cu frumosul tricou cu Galatasaray s-a petrecut in fostul RSS PUB. Aici, alaturi de colega mea de blogging, Raluca Uluiteanu.

Am ajuns acasa cu intarziere, insa fericit ca am trofeul: un tricou cu Galatasaray. Pretul: 10 euro. Si pare original. Ma rog, cat poate fi el de original. Il am si acum, chiar daca in ultima vreme acel 4XL pare depasit… Pare, ca sa ma exprim mai concret, prea mic pentru un blogger atat de mare.

Acum, dupa ce EU v-am spus povestea frumosului meu tricou cu Galatasaray, va invit si pe voi sa spuneti o poveste misto dintr-o vacanta. Cele mai frumoase povesti vor fi premiate de Momondo cu un city-break de 500 de euro ori cu vouchere de 50 de euro. Iar Momondo, ca tot vorbii despre ei, este sponsorul probei numarul 2 din cadrul competitiei Spring SuperBlog 2018, articolul fiind inscris in aceasta frumoasa competitie. Mult succes mie, mult succes si voua. Sa castigam cu totii si sa mergem in acelasi loc (in Turcia as zice, dar n-as refuza o vacanta in Grecia). Poza de cover este luata de pe site-ul ziarului Fanatik. Fanatik-ul lor, originalul, nu al nostru, copia. Salutari SUPERblogosferice TUTUROR!

7 thoughts on “Frumoasa poveste a unui tricou cu Galatasaray – Spring SuperBlog 2018

  1. Blondule, am reusit sa citesc, imi place cum scrii 🙂 Deci Iti placu Turcia, hehe, si proiectul, pai de ce mereu refuzi sa mai mergi in astfel de cursuri finantare de EU?

Leave a Reply