Cel mai talentat tânăr chitarist al României

Mircea Gogoncea a câştigat, în 2010, un important concurs de chitara clasică din Spania. Acum, la patru ani de la acel eveniment, românul este unul dintre cei mai apreciaţi tineri chitarişti ai lumii.

Însă, tânărul este mai mult decât un chitarist, aducând aminte de geniile Renaşterii. Mircea este primul elev român care a absolvit doi ani şcolari în unul singur (a “sărit” din clasa a 7-a direct în a 9-a). A urmat cursuri de chitara clasică şi chitară acustică,  matematică, informatică, creaţie literară, teatru, pictură şi fotografie. A fost premiat în toate aceste domenii, strângând peste 150 de premii şcolare.

Până la vârsta de 20 de ani, Mihai Gogoncea reuşise să susţină concerte de chitara pe patru continente.

Artistul român are în prezent 22 de ani şi a apărut deja în 200 de concerte publice. Absolvent al Liceului de Muzică “George Enescu”, din Bucureşti, Mircea Gogoncea urmează acum studiile superioare la celebra universitate “Robert Schumann”, din Dusseldorf, Germania, unde profesor îi este  marele chitarist cubanez Joaquin Clerch.

Numai în ceea ce priveşte chitara clasică, Gogoncea a câştigat 87 de premii. 48 dintre acestea sunt premii întâi, iar 3 dintre ele – mari premii.

Tânărul român a ajuns în Germania încă de la vârsta de 17 ani. “Am venit fără să ştiu limba, fără apartament, fără cunoştinţe, fără prieteni şi fără serviciu, iar în decurs de câteva zile aveam mai mulţi prieteni decât mi-aş fi putut dori, un loc de stat şi mai mult ajutor decât aş fi îndrăznit să cer. În decurs de câteva zile, am locuit la persoane pe care nu le cunoşteam, şi care nu mi-au cerut niciodată nimic în schimb, am cunoscut oameni şi locuri noi şi, una peste alta, mi-am început marea mea aventură germană pe malurile Rinului. Am învăţat germana în câteva luni, am găsit rapid un apartament împărţit cu alţi studenţi şi am început să lucrez pe post de profesor de chitară, în germană, imediat ce am împlinit 18 ani, la puţine luni de la momentul în care am ajuns.

Nu pot să exprim cât de recunoscător le sunt tuturor celor care m-au ajutat în această perioadă. Eu, la rândul meu, am găzduit şi îndrumat pe mulţi alţii în decursul următorilor ani, în încercarea de a menţine vie această tradiţie incredibilă de întrajutorare reciprocă. A-i ajuta pe alţii, acesta a fost singurul lucru pe care l-am putut face în onoarea celor care m-au ajutat pe mine”, spune muzicianul într-un interviu acordat publicaţiei Jurnalul Naţional.

One thought on “Cel mai talentat tânăr chitarist al României

Leave a Reply