Ce inseamna cuvantul MINUNAT pentru Raisa Uibariu

Ce inseamna cuvantul MINUNAT pentru Raisa Ubariu

 

Nu pot să creionez o introducere suficient de puternică încât să ia puţin măcar din strălucirea temei ce mi s-a propus: Ce este Minunat? Ce înseamnă cuvântul Minunat?

Pentru mine?! Pentru mine? se întreabă parcă Eu-rile mele, temătoare ca naiba şi ascunse tacticos în colţurile  întunecate din interiorul meu. Mă întreabă cineva ce cred eu că înseamnă cuvântul Minunat?

Dar oare, omul acela nu mă cunoaşte deloc? Nu ştie ce amalgam de nebunie şi incertitudine sunt! Cu siguranţă! Nu ştie oare că în interiorul meu se ascund oameni, oameni de-adevăratelea, oameni frumoşi care îmi dictează nebunia în zorii zilei. Fiecare dintre frumoşii nebuni ce se odihnesc între coastele mele, sub limba mea, în inima şi mintea mea cred altceva. Cum aş putea să rezum răspunsurile tuturor la această întrebare? Poate dacă spun că….Minunată este VIAŢA! Nu pentru că viaţa ar fi majuscula sufletului meu ci pentru că viaţa cuprinde tot ce credem “noi” că ar fi minunat.

Deci, care dintre EU-URILE din mine ar trebui să înceapă?

poza 1

Unul spune că MINUNAT înseamnă de fapt copilăria mea, pe de-a-ntregul. Cred că viaţa mi-a dăruit cea mai frumoasă copilărie de care putea să aibă cineva parte, deşi eu am fost numai un spectator amator al minunilor din acel loc. Chiar şi acum se întâmplă să îmi doresc să plec…Să fug! Să fug cu tot ce am. Să îmi arunc sufletul în cabina unui MIG21 şi să mi-l plantez în văzduh. Viaţa era altfel acolo. Iubeam…ne jucam, trăiam altfel. Şi asta este părerea unui copil. Dar trăiam. TRĂIAM cu adevărat, la dracu! Şi asta îmi lipseşte. Am crescut cu lumea asta Minunată, care acum mi s-a cuibărit undeva în adâncul sufletului dar de acolo îmi guvernează întreaga viaţă. Şi nu sunt filme….asta e realitatea mea. Am crescut iepuri de câmp şi căprioare şi câini de vânătoare. Am fost crescută cu dragostea unei întregi unităţi, printre soldaţii ce veneau la spital, printre piloţii care plecau către pistă şi lumea care alerga grăbită prin bază. Am fost crescută cu zâmbetele celor de la poarta din fier şi mirosul de trandafiri de pe marginea drumului, de generozitatea femeilor de la popotă. Am crescut crezând că pot face totul şi …totul. Nu am primit jumătăţi de măsura în aceas lume.  Locul ăla mi-a injectat pasiunea în vene în fiecare dimineaţă. Şi veselia. Şi dragostea pentru tot şi toate. Şi puterea de a visa. Şi mai ales speranţa.

Un alt EU crede că MINUNAT este faptul că am parte de o familie aşa cum este a mea. Crede că tatăl meu este Minunat! Îmi spune în fiecare zi să mulţumesc lui Dumnezeu, tuturor zeilor vechi şi noi că mi l-au dăruit. Iar acum…când vreau să scriu despre el, o lacrimă îmi încolţeşte în suflet, cum îi place lui să zicem, o lacrimă din tara în care nu plouă niciodată! Şi aş vrea să îi spun şi acum tatălui meu cât de Minunat este! Tată, aş vrea să spun totul despre tine, despre modul în care mi-ai făcut zilele şi nopţile, despre modul în care m-ai făurit, m-ai construit, m-ai ajutat să încetez să mai distrug toate lucrurile din jurul meu, despre modul în care mi-ai luat toate problemele ca fiind ale tale, despre modul în care ai decis uneori lucruri pentru mine şi despre modul in care m-ai ajutat să îmi împlinesc visele.

Iar mama, mama este Minunea aceea de om pentru care mi-am promis mie ca voi face ceva in viaţă. Este cea cu care pierd nopţile,întoarsă de la facultate, discutând chiar şi cele mai mici detalii. Este cea care îmi ascultă planurile de viitor, cea care lăcrimează când îmi vede fericirea cu care îi dezvălui că vreau să plec din ţară, cea care îmi citeşte „operele” şi mereu le găseşte un cusur. Este luminiţa mea de la capătul tunelului. Când o privesc, văd stabilitate, încredere, putere de luptă şi o continuă şi nesfârşită iubire. O iubire de aur, o iubire pentru care aş muta munţii din loc.

poza 2

Vreau şi Eu să vorbesc, vreau şi EU! ţipă un om mic ascuns printre cărţi şi halate. Aaa da! Are dreptate! MINUNAT înseamnă Medicină! Minunată este această senzaţie de imponderabilitate şi lipsă de apel pe care mi-o oferă casa mea cea albă şi întunecată. Minunată este lumea spitalelor! Şi Minunat este sentimentul de libertate îngrădită pe care mi-l oferă, alături de dorinţa de a arăta că da…sunt, am fost şi voi fi mereu acolo pentru oameni. Minunat este momentul în care aduci un copil pe lume şi esti prima pereche de mâini care îl îmbrăţişează. Minunate sunt nopţile în care alerg, uitând de mine, uitând cine sunt şi ştiind numai ce trebuie să fac. Pentru că viaţa mea, întreagă, este dăruită lumii acesteia sterile.

Iar ultimul EU…ascuns în cuşca dintre coastele mele spune că Minunată este povestea de dragoste de care am parte, poveste ce merge mână în mână cu medicina. Minunat este acest carusel pe care îl trăim de fiecare dată când frumoşii noştri ochi, minunaţii noştri ochi se întâlnesc. Minunate sunt gărzile de noapte pe care le petrecem împreună, sau momentele în care încercăm să desluşim un caz. Minunate sunt evadările noastre, având în urmă apusul de soare, halatele pline de urmele luptelor pentru viaţă şi în faţa noastră noaptea ce se deschide ca un hău.

Aşadar…nu ştiu cu siguranţă dacă am reuşit să rezum noţiunea de MINUNAT pentru existenţa mea. Este vorba despre viaţa mea în sine, despre copilăria mea, părinţii mei, medicina asta cu tot ce cere şi oferă ea şi iubirile de care am parte. Pot spune aşadar că dacă cineva dăruieşte atâtea lucruri minunate unui singur om, acel om este el însuşi unul minunat?

Asta o să îmi spuneţi voi!

poza 3

Articol MINUNAT scris de Raisa Uibariu. Pe ea o puteti citi pe …

One thought on “Ce inseamna cuvantul MINUNAT pentru Raisa Uibariu

Leave a Reply