Ce înseamnă cuvantul MINUNAT pentru Diana Persu

Ce inseamna cuvantul MINUNAT pentru Diana Persu

 

Când aud „minunat”, mă gândesc la senzații amestecate și nu pot spune că în mintea mea apare un singur lucru. Un singu peisaj, un singur om, un singur gând. Vin pe rând destule și aș fi o ipocrită desăvârșită să spun că nu apar și eu. Apar, și încă în prim plan. Nu vreau să fiu modestă, nu sunt omul.

Mă accept și mă consider minunată. Pentru mine, pentru el, pentru oamenii care îmi plac și pe care îi iubesc. Cei pe care îi ajut și cei spre care îndrept bine cu gândul. Dacă ei nu mă consideră minunată, nu-i nimic. E de ajuns ca măcar odată să o creadă, pentru că nu cer nimănui să mă întâmpine cu flori și să strige cât de minunată sunt. E suficient să fi fost un moment în viața lor în care să fi avut cuvântul pe buze sau în gând și destinat mie.

Ieri i-am spus mamei că e minunată pentru că mi-a cumpărat o bluză faină. A fost extaz pe mine și i-am zis-o. Trag concluzie că pentru mine e minunat ceea ce îmi dă bucurie de moment. Nu vreau senzații tari sau pline de divinitate ca în dex. Vreau doar să pot spune omului că e minunat atunci când îmi aduce bucurie. Prin o incurajare, prin un compliment, prin un cadou micuț, prin înțelegere, prin orice.

Nu, nu sunt o egoistă care crede că oamenii sunt minunați doar atunci când îi oferă satisfacție. Oamenii sunt și mai minunați atunci când se dezvoltă frumos, când realizează lucruri importante pentru ei, când își îndeplinesc vise, când muncesc din răsputeri pentru ceea ce își doresc, când se autoeducă și când conștientizează că trebuie să facă schimbări.

Știi cât de minunat e omul care află că trebuie să fie mai bun ? E o minune care pune lumea în mișcare.

Minunat -ul e ceva subiectiv dar care se generalizează odată cu stările de bine și cu oamenii pe care îi adorăm.

Minunat -ul real îl descoperi atunci când cauți mai puțin mai adânc  în tine. E minunat să ajungi să spui că te iubești. Că ești minunat.

 

Articol minunat scris de Diana Persu – Blog de tinerețe

One thought on “Ce înseamnă cuvantul MINUNAT pentru Diana Persu

Leave a Reply