Ce înseamnă cuvântul MINUNAT pentru Daniela Bojincă Pishky

Ce înseamnă cuvântul MINUNAT?

 

Înainte de a-mi începe articolul, adică înainte de a vă oferi definițiile mele științifice asupra cuvântului „MINUNAT”, cred că ar trebui să mă prezint. Și n-am să-mi fac cine știe ce prezentare, căci nu-mi place de fel să mă caracterizez, ori să mă prezint. Așa că am să vă spun pru și simplu al meu nume. Mă numesc Daniela Bojincă, conform buletinului, fiind găsită, în fiecare zi, pe blogul meu propriu și personal, Pishky`s Blog.

Și, pentru că sunt o persoană foarte rea, care în majoritatea timpului și-l petrece ofticându-l pe Emil, căci nu, nu are altceva mai bun și mai interesant de făcut, am să-l rog ca de această dată, prin intermediul meu, să respecte limba română și să publice acest articol CU diacritice, căci anumite cuvinte în limba română NU EXISTĂ fără diacritice, astfel ele nefiind cuvinte ale limbii noastre materne. Mulțumesc Emil!!!

Să începem așadar referatul științific asupra cuvândului MINUNAT!

Dacă am analiza din perspectiva specimenului unic, pe numele său Emil Călinescu, cuvântul MINUNAT ar avea chiar conotația numelui său propriu și personal, Emil Călinescu. Deși, sinceră să fiu, nu știu cum poate fi propriu și personal, având în vedere că mai sunt o grămadă de bărbați cu numele de Emil Călinescu. Dar să trecem peste acest mic aspect, căci și numele meu îl mai poartă alții.

Deci, pentru început, am stabilit că, în primul rând, MINUNAT=Emil Călinescu.

Autoarea articolului & MINUNATUL proprietar al blogului

Mai apoi, dacă analizăm în profunzime enigmele cuvântului MINUNAT și căutăm printre paginile anticului DEX, descoperim că MINUNAT chiar are legătură cu Emil Călinescu, această definiție găsindu-se, indirect, desigur, printre paginile acestei cărțulii, numite DEX. În DEX, cuvântul MINUNAT este descris ca fiind și reprezentând următoarele: „ 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însușiri etc.); p. ext. care uimește prin frumusețe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepțional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însușiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.”, cât și „ 1. adj. v. crucit2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mândru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. v. fermecător4. adj. splendid, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5.adv. splendid, superb, (fig.) divin, dumnezeiește, îngerește. (Cântă ~.) 6. adj. v. perfect.”

Așadar, Emil fiind o persoană care iese din comun atât prin măreția lui cât și prin înușirile ce i se aduc, se poate spune că este MINUNAT. În schimb însă, nu are absolut nimic în comun cu magnificul, mirificul, padiziacul, divinul, cerescul, îngerescul etc. Deci, Emil, am putea spune că este pe sfert MINUNAT și nicidecum în întregime, căci întregimea cuvântului MINUNAT nu i se poate atribui prin conotațiile avute.

Trecând peste această legătură dintre Emil și cuvântul MINUNAT, am să aduc în discuție semnificația acestui cuvânt pentru mine și legăturile pe care eu i le aduc cuvântului MINUNAT prin conotațiile avute.

Ei bine, vă anunț că eu, nu aduc în niciun fel vreo legătură între cuvântul MINUNAT și Emil, iar, atunci când văd acest cuvânt, ori îl aud, Emil nu-mi apare printre gânduri și asocieri cu acest cuvânt.

Pentru mine, cuvântul MINUNAT este cu adevărat ceva MINUNAT. Spre exemplu munții, literatura, muzica bună, basmele, lucrurile bune din lumea asta, evoluția științifică benefică omenirii, oamenii de la care ai ceva de învățat, sunt un exemplu pozitiv în viața ta și a celorlalți, măreția tuturor lucrurilor etc. Astea sunt minunate în viziunea mea, căci, din câte se pare, toate enumerate mai sus li se pot aduce conotațiile cuvântului MINUNAT.

Pentru mine minunăția este cu adevărat ceva sacru. Ceva care trebuie conservat, pentru a aduce beneficii generațiilor viitoare, iar cuvântul MINUNAT îl asociez cu lucrurile, obiectele și persoanele care au lăsat ceva vizibil urmașilor. Minunați sunt Brâncuși, Enescu, Vladimirescu, Teodoroiu, Eminescu, Arghezi etc. Minunate sunt faptele lor, operele lor.  Asta înseamnă pentru mine MINUNAT.

Iar acum, în încheiere, vreau să vă mărturisesc că mi-a făcut plăcere să scriu despre asta, atât sub o formă amuzantă, cât și sub o formă cât se poate de serioasă în final. Sper că i-a plăcut și lui Emil, dar și vouă, cei care veți citi acest articol.

Articol MINUNAT scris de Daniela Bojincă

One thought on “Ce înseamnă cuvântul MINUNAT pentru Daniela Bojincă Pishky

Leave a Reply