Placerea de a-ti lucra pamantul

Placerea de a-ti lucra pamantul

 

 

Exista o diferenta fundamentala intre pasiune si meserie. Iti faci meseria decent, poti fi chiar expert in ce faci, dar daca nu o faci cu pasiune se simte. La un moment dat se intampla ceva rau. Ceva nasol.

Fara alta introducere, intru direct in subiect. Voi vorbi despre agricultori. Fermieri. Peiorativ, tarani. Nu ca as avea ceva cu ei, dimpotriva, ii apreciez. Din pacate, si va voi arata de ce, problema la ei este de … pasiune.

Sa va explic.

Mai stiti celebrul roman Ion? Mai stiti scena aia, care si acum mi-a ramas in minte, cand Ion ingenuncheaza si saruta pamantul? Pentru el era ceva sfant. Am ramas impresionat de scena din mai multe motive (chiar daca atunci acel IMPRESIONAT nu inseamna musai ceva pozitiv):

1. Omul ala respecta ceva, iubea ceva. Este oare ceva, vreun obiect, ceva imaterial, pe care vreun om de-al secolului XXI iubeste asa? Isi iubeste, oare, un fotograf aparatul sau foto? Isi iubeste, oare, vreun IT-ist telefonul ori laptopul? Stiu, veti ca zice ca nu e normal sa iubesti asa, veti spune ca este disperare. Eu vad lucrurile un pic diferit…

2. Scena nu este fictiune, nu este ceva ce se intampla o data la o mie de ani. Era ceva firesc in acea perioada. Si fix asta este problema: ca acum nu mai este asa. Revin asupra ideii.

3. Taranul Ion nu iubea doar Pamantul ca atare, ci iubea sa-l si munceasca. Ii iubea roadele. Taranul, in general, muncea de placere. Munca putea fi aproape robie, ustensilele aproape arhaice, Motocultor? In perioada interbelica? Seminte legume de peste hotare? Ceva SF!

Dar PASIUNE! Multa pasiune! Chiar si daca nu vindea produsele, ci doar le consuma, o facea cu placere. Savura intens rosia produsa in gradina lui, care era cea mai buna rosie din lume. Se ducea sa scoata ceapa din gradina, daca nu mai era nu cumpara din piata, desi poate avea bani. El nu voia sa manance ceapa, voia sa manance ceapa LUI!

Ce lipseste acum? Placerea de a-ti lucra pamantul. Cei care il lucreaza o fac sictirit. O fac pentru a nu ramane nelucrat. De multi ori, pentru a nu muri de foame. Investesc, cu siguranta, mai multi bani decat inaintasii lor. Sunt unii oameni, reintorsi de la oras, care chiar au bani. Au lucrat la viata lor, au pensie. Uneori baga in propriul pamant mai mult decat scot. Insa nu investesc pasiune. Nu mai au.

Nu stiu daca pasiunea s-a pierdut din cauza comunismului ori s-ar fi pierdut oricum. Nu neg niciuna dintre posibilitati. Cert este ca pe oriunde te duci zaresti agriculturi tristi, resemnati, obositi. Niciunul zambitor. Niciunul satisfacut.

Vracii motivationali se duc sa motiveze tot felul de corporatisti, folosind, ca si elevii lor, cuvinte romenglezite la greu. Sa se faca intelesi, sa vorbeasca pe limba celor pe care trebuie sa-i motiveze. Cine lucreaza, insa, cu cei care trebuie sa lucreze pamantul. Sa NE lucreze pamantul, caci problema agricola, si chiar este o problema, este a tuturor.

Noi mancam produse din Ungaria nu doar pentru ca statul nu investeste in agricultura, nu doar pentru ca la ei nu se fura, ci si pentru ca fermierii lor pun mai multa pasiune decat fermierii nostri. Placerea de a-ti lucra pamantul la noi este o himera, desi candva era normalitatea. Cine va putea schimba, din nou, mentalitatea? Poate un film cu un nou Moromete? Poate o piesa de teatru cu un erou autohton din mediul rural. Ori poate un partid agrar puternic, care ar putea emancipa fermierii. Adica ar putea chiar sa produca un FERMIER, in adevaratul sens al cuvantului. Salutari MINUNATE si PLINE DE PASIUNE tuturor!

Leave a Reply