Guest-post – Descoperă o altfel de Indie prin filmele de la Bollywood

Am încropit o listă cu cele mai interesante și bine realizate filme indiene de limbă hindi după părerea mea pur subiectivă. Desigur, sunt incredibil de multe exemple de menționat pentru o industrie care scoate anual în jur de 200-300 de filme și cu o istorie de 100 de ani în spate. Cei care au o părere preconcepută despre industria de la Bollywood, crescând cu ”Lanțul amintirilor”, ”Vandana”, ”O floare și doi grădinari” etc. se pot convinge cât de mult s-au schimbat lucrurile după ce vor vedea câteva din aceste filme. Cât despre cei care nu au văzut în viața lor un film indian (hindi), le recomand să înceapă cu titlurile mai sus menționate ca mai apoi să continue cu cele despre care vă voi povesti în cele ce urmează. M-am axat mai multe pe filme recente, moderne deoarece cunosc această epocă cel mai bine, dar și pentru că filmele mai vechi sunt mai greu de acceptat de publicul obișnuit cu o anume rețetă care merge mai mult pe realism. Am încercat să acopăr cât mai multe genuri: dramă, acțiune, istoric, comedie.

1. BLACK/ENGLISH VINGLISH

BLACK (2005) r. Sanjay Leela Bhansali

Dacă vreun alt film decât unul produs la Hollywood ar merita o căruță de Oscar-uri, eu pe acesta l-aș alege. De câte ori îmi amintesc de el, mă înfior și rămân fără grai în fața talentului actoricesc al celor doi: Amitabh Bachchan și Rani Mukherji. Extraordinar a jucat și Ayesha Kapur, cea care o interpretează pe Michelle, personajul principal, în tinerețe.
Are ca sursă de inspirație viața lui Helen Keller.
Ni se prezintă povestea unei tinere și obstacolele pe care le-a depășit de-a lungul vieții, ea fiind oarbă și surdă. Ducea o viață în întuneric până când destinul i l-a adus în cale pe excentricul profesor Debraj Sahai.
Cuvintele sunt de prisos. Cel mai bine este să vedeți filmul și să trageți propriile concluzii.

ENGLISH VINGLISH (2012) r. Gauri Shinde

Pentru cei care sunt fani ai actrițelor din generațiile anterioare, acest film marchează revenirea lui Sridevi.
Shashi, personajul principal, e o casnică și o mamă grijulie care are o pasiune pentru gătit dulciuri (tradiționale indiene). Tragedia face că pentru propria-i familie, ea este cantitate neglijabilă pentru că are un mare defect: nu vorbește engleza. Filmul prezintă peripețiile lui Shashi în New York, unde ajunge pentru că a fost invitată la nunta nepoatei ei.
E o lecție de viață (cum ar trebui să fie toate filmele; altfel nu ar avea rost să fie făcute): ar trebui să ne apreciem părinții atunci când ei o merită cu adevărat, să îi prețuim cât timp îi avem – viața e prea scurtă pentru resentimente, răutăți, ură – să îi ajutăm atunci când putem – dacă nu ar fi fost ei, noi nu am mai sta acum la taclale!

2. DEVDAS/VEER-ZAARA

DEVDAS (2002) r. Sanjay Leela Bhansali

Îl consider o capodoperă a cinematografiei bollywoodiene. Comparativ cu ecranizările anterioare, dar mai ales cu lucrarea lui Chattopadhyay după care este făcut filmul, acest Devdas este cu totul deosebit. Bhansali a introdus o serie de întâmplări și simboluri pe care nu le întâlnim în povestea originală. Începând cu decorurile de un lux ce îți ia ochii, la costumele colorate și pline de sclipici – dar de bun gust – până la peisaje și obiectele decorative, totul pare rupt dintr-un basm – de unde putem trage concluzia că îi este foarte dragă viziunea ”larger than life” (atât de populară în India). Făcând abstracție de scenele lacrimogene, filmul este încărcat puternic cu simbolism prin versurile cântecelor și replicile personajelor în momente cheie.
Are energie, tragism, substanță. Te înveselește, te emoționează și te pune pe gânduri. Să nu uităm și de latura istorică pe care se concentrează – Bengalul zamindarilor (proprietarilor de pământ) – respectiv de cea socială – superioritatea zamindarilor față de cei mai puțin avuți (a se vedea cearta dintre Devdas și tatăl său pe tema incompatibilității relației dintre el și Parvati).

VEER-ZAARA (2004) r. Yash Chopra

Se încadrează în ceea ce aș numi ”dragoste de legendă” (evident, printre multe alte exemple) – un Heer-Raanjhana, Mirza-Sahiban ori Laila-Majnun oleacă mai modern și cu final fericit.
Pe lângă minunata poveste de dragoste redată prin scene romantice cu amprenta inconfundabilă a regretatului Yash Chopra, aș menționa substratul socio-cultural extrem de interesant creionat pe parcursul filmului: un hindus închis într-o celulă dintr-o închisoare pakistaneză și o musulmană ce-și petrece întreaga tinerețe în India, slujind o țară căreia, aparent, nu îi datorează nimic.
Replicile personajelor te răscolesc prin profunzimea pe care o exprimă. Există două scene care îmi sunt foarte dragi (printre multe altele demne de menționat): scena în care avocata îi atrage atenția gardianului închisorii să se comporte cuviincios cu hindusul ce poartă numărul sfânt a lui Allah și scena în care Veer (personajul principal masculin) este întrebat de mama Zaarei (musulmană credincioasă) dacă ”toți fiii din țara ta sunt ca tine?”, la care răspunsul tânărului este ”asta nu știu, însă cu siguranță toate mamele din țara mea sunt ca tine”.
Pe scurt: o dragoste în care onoarea unei tinere și a familiei ei este mai presus decât propria bunăstare. ”Este oare vorba despre om în chip de Dumnezeu ori despre Dumnezeu în chip de om?”

3. MY NAME IS KHAN/TAARE ZAMEEN PAR

MY NAME IS KHAN (2010) r. Karan Johar

O altfel de viziune asupra schimbării produse în lume post 9/11. Ceea ce este de remarcat e faptul că Johar a ales să-și spună povestea prin perspectiva unui om incomplet, a cuiva care nu percepe realitatea, lumea ce-l înconjoară în modul în care o face marea majoritate a oamenilor.
Poate și din această cauză, mie îmi pare mai obiectiv deoarece își permite să pară că se detașează, lăsându-l pe Rizwaan să preia vocea întâi. Shahrukh Khan interpretează magistral omul cu nevoi speciale, iar aparenta sa lipsă de sensibilitate uimește având în vedere că este cunoscut drept ”regele romantismului/emoțiilor”.
Lumea pentru personajul nostru are o structură cât de poate de simplă: cei ce fac fapte bune sunt buni, iar cei ce fac fapte rele sunt răi. Este preocupat de soarta albinelor care mor din cauza telefonelor mobile, dar nu pare să înțeleagă situația dramatică prin care trece soția sa. Are sclipiri de geniu, fiind priceput în repararea obiectelor electronice, dar nu înțelege limbajul conotativ, iar expresiile precum ”simte-te ca acasă” atunci când merge în vizită la vecini i se par bulversante.
Consider că este un film ce va schimba părerile celor ce pășesc în lumea Bollywood-ului pentru prima dată.

TAARE ZAMEEN PAR (2007) r. Aamir Khan

Ceea ce am înțeles eu din acest film e că în viață avem nevoie de îndrumători: fie că sunt părinții, profesorii, prietenii, maeștri spirituali etc. Sunt situații când nu ne descurcăm singuri, când sfatul cuiva mai înțelept, cu mai multă experiență, trecut prin viață, poate schimba calea pe care o apucăm. Cu alte cuvinte, ne poate influența destinul. Ideal ar fi, să găsim acea persoană ori dacă suntem cu adevărat norocoși, acele persoane.
Un film sensibil: povestea unui copil dislexic despre care toată lumea crede că e un pierde vară al cărui scop în viață este să îi scoată din sărite pe părinți și profesori. Sărmanul copil suferă nespus când e trimis la o școală cu internat, singura soluție de a-l ”cuminți”. La un moment dat, în peisaj apare cineva care are habar ce se petrece și care-l ajută pe copil să înflorească, asta după ce aproape închisese toate ușile și se refugiase în sine: proful de desen.
Ceea ce am mai învățat a fost că suntem superficiali. Prea preocupați de problemele noastre, uităm să privim în jur la nevoile celorlalți. Uneori e suficientă o vorbă bună sau un zâmbet pentru a schimba ziua cuiva. Ar trebui să fim mai UMANI.

4. OMG! (2012) r. Umesh Shukla

Se pare că nu este un film original, ci inspirat dintr-o producție hollywoodiană și o piesă de teatru gujarati.
Cert este că eu nu am simțit că ar fi ceva dubios la mijloc pentru simplul motiv că totul este perfect adaptat situației particulare a Indiei.
Un cutremur îl determină pe personajul principal să îl dea în judecată pe Dumnezeu, având în vedere că firma de asigurări insistă că nu îl pot despăgubi fiindcă polița nu include calamitățile naturale, ele intrând sub denumirea de ”act a lui Dumnezeu” (act of God).
Pentru cei foarte credincioși, tot ceea ce urmează poate părea o erezie, o nebunie, chiar o blasfemie, însă argumentele prezentate sunt pertinente și extrem de bine formulate. Pentru mine, schimburile de replici din sala de judecată au fost savuroase. Echipa a avut în vedere să aducă reprezentanți ai marilor confesiuni prezente în India. Imaginea pe care o pictează personajul principal nu le face deloc cinste preoților/imamilor/rabinilor, iar exemplele pe care le menționează nu fac altceva decât să întărească ideea și convingerea că Dumnezeu nu are nevoie să i se toarne lapte pe nu știu ce statuie obscură, în timp ce un cerșetor moare de foame la colțul străzii; nu are nevoie nici să i se dea flori/fructe uscate/dulciuri atâta timp cât membrii familiei suferă de lipsuri; nu are nevoie să i se trimită bani virtuali, pe care fizic îi bagă în buzunar slujitorii Săi. Și lista poate continua. Dumnezeu are nevoie de un suflet curat, de sinceritate, de bunătate, de răbdare, de cineva dispus să se schimbe, de cineva deschis la minte și suflet.

5. SWADES (2004) r. Ashutosh Gowariker

O altă față a Indiei, de data aceasta jumătatea rurală. Un NRI (non-resident Indian = indian ce nu mai locuiește în India) pleacă în căutarea femeii care l-a crescut. Marchează călătoria atât fizică (din SUA se întoarce în India), cât mai ales interioară, spirituală a omului care credea că America este cea mai bună, dotată, modernă țară din lume.
Realizează de-a lungul călătoriei sale cât de multe lucruri nu s-au schimbat: sătenii privesc cu reticență tot ceea ce este nou, sunt înrădăcinați în credințe ce nu mai au aplicabilitate nici măcar în sfera spirituală; sistemul castelor și discriminarea pe baza lui este la fel de viu ca acum 5.000 de ani. Îl șochează și marchează situația unui croitor devenit agricultor. În puținul timp pe care îl petrece în sat, încearcă să își expună punctul de vedere în fața mai marilor comunității (așa numitul panchaayat) sperând să se deschidă noi uși, noi perspective. Înregistrează câteva reușite și câștigă respectul membrilor comunității.
A plecat către India cu gândul de a o lua cu el pe femeia care i-a fost părinte și a sfârșit prin a se îndrăgosti atât de o tânără din sat, prietenă din copilărie, cât mai ales de țara mamă.

6. 3 IDIOTS/CHENNAI EXPRESS

3 IDIOTS (2009) r. Rajkumar Hirani

O comedie savuroasă care prezintă maturizarea a trei studenți la inginerie. Doi dintre ei studiază din nevoie respectiv obligație, pe când al treilea o face din pură pasiune. Am putea spune că filmul este și o critică adusă sistemului de învățământ, unde memorarea fără a trece informația prin filtrul propriu se bate cap în cap cu modelul în care gândirii i se oferă libertate.
Două scene sunt memorabile și sunt preferatele mele: scena în care Rancho îi dă replica profesorului care adoră să i se recite definiții; cea de-a doua este discursul lui Chatur de Ziua Profesorului, care fusese alterat de Rancho tocmai pentru că știa de slaba pregătire a lui Chatur la capitolul limbii hindi.
Este un film menit pentru a distra și a încânta publicul, a-l destinde și a-l face să uite de griji pentru câteva ore. Dar reușește să aibă și substratul moral pe care, personal, îl caut în fiecare film indian.

CHENNAI EXPRESS (2013) r. Rohit Shetty

La câtă reclamă i s-a făcut și la cât am auzit că e un ”mass entertainer”, mă așteptam să fie un film de duzină, o masala fără cap și coadă, făcut pentru plebe. Am descoperit că e chiar simpatic, furnizează cantitatea de distracție promisă de regizor. E un film ceva mai neobișnuit pentru cei neavizați pentru că are în prim plan incursiunea unui nord-indian în India de sud.
Dragostea, bat-o vina! Îl trage după el pe tânărul nostru și îl bagă în niște încurcături de nici el nu mai știe cum îl cheamă. M-a frapat superficialitatea personajului principal, care avea un aer de superioritate, ipocrizie și o atitudine de ”mi se cuvine”. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost jocul lingvistic dintre hindi și tamil (deși o înțeleg doar pe prima). Glumele mi s-au părut inteligente, deși unele mi se par exagerate, dar efectul de ansamblu este decent. Rămâne valabil ceea ce am scris anterior: este un film menit pentru a distra și a încânta publicul, a-l destinde și a-l face să uite de griji pentru câteva ore. Dar reușește să aibă și substratul moral pe care, personal, îl caut în fiecare film indian. E de văzut cu familia sau prietenii!

7. MUGHAL-E-AZAM/JODHAA AKBAR

MUGHAL-E-AZAM (1960) r. Karimuddin Asif

Tot auzisem de la indieni că e un film istoric care merită văzut. Și evident, curioasă din fire, am vrut să-l văd și eu. Vorbim de India mogulă, pe vremea împăratului Akbar. Trebuie să menționez încă de la început distribuția spectaculoasă: Prithviraj Kapoor în rolul lui Akbar, Dilip Kumar – Salim, Madhubala – Anarkali. E filmul în care am descoperit-o pe Madhubala: o frumusețe dezarmantă, de o delicatețe și eleganță pe ecran… I se potrivește de minune numele pe care îl are în film: Anarkali = floare de rodie. Delicată ca o floare, dar puternică și luptătoare ca un spin în rolul dansatoarei ce i-a furat inima prințului Salim. (vorba fie între noi, era cel mai probabil curtezană de lux, rezervată membrilor familiei regale) Ceea ce am admirat întotdeauna la perioada mogulă, care a lăsat o puternică amprentă în istoria, cultura, limba Indiei, a fost acordarea unei atenții deosebite muzicii și dansului, culturii în general. Spre exemplu, curtezanele, despre care pomeneam mai sus, erau exponentele unei clase sociale speciale: educate, vorbitoare de limbă locală, persană și/sau arabă, poete, pictorițe, ca să nu mai spun dansatoare și cântărețe desăvârșite. Era inevitabil să nu se îndrăgostească cineva de ele.
Din punct de vedere istoric, mulți specialiști sunt de părere că echipa și-a luat multe libertăți și produsul finit este departe de adevăr. Limbajul are puternice accente de urdu, cu reminiscențe persane. La vremea respectivă încă nu apăruse filmul color cum îl știm astăzi, așa că a fost filmat în alb-negru, iar punctul culminant, constituind și ultimele minute ale filmului, au fost filmate în ceea ce aduce a film color. Filmul a fost refăcut în totalitate în color, având grijă și de coloana sonoră, prelucrată separat. A fost re-lansat în 2004 în cinematografe, fiind primul film hindi alb-negru colorat ulterior.

JODHAA AKBAR (2008) r. Ashutosh Gowariker

E o incursiune în viața aceluiași Akbar, doar că este vorba de câteva decenii mai devreme. Aceeași problemă a acurateții istorice se pune și aici.
Când am văzut prima dată filmul, mi s-a părut plictisitor: bătălii, comploturi, discuții strategico-militare pe care nu le pricepeam. Apoi am realizat că trebuie să dau la o parte sfera vieții militare și să îmi îndrept atenția la povestea de dragoste: Jodhaa este căsătorită cu Akbar pentru a întări o alianță. Este nemulțumită că a fost redusă la un simplu pion și nu e deloc încântată de soț, mai ales că el e musulman (ea fiind hindusă ferventă). Printre campaniile de cucerire și alte probleme administrative, noua misiune a lui Akbar este să cucerească inima încăpățânatei Jodhaa.
Mi-a plăcut cum au jucat cei doi: Hrithik Roshan – Akbar, respectiv Aishwarya Rai Bachchan – Jodhaa. El are prestanța unui împărat, mândru, ferm, dar și înțelegător; ea are curajul și încăpățânarea Rajpuților, dar e sensibilă, cultă, delicată.
Muzica este excelentă! Sunetele au o curgere lină, iar accentul sufit nu face decât să aducă un plus de strălucire și un farmec aparte.

8. FASHION/THE DIRTY PICTURE

FASHION (2008) r. Madhur Bhandarkar

Vedem ambele fețe ale monedei aici (din lumea modei): o tânără care speră să devină vedetă și sacrifică tot ca să-și împlinească visul; un model de succes care se dedă viciilor și patimilor, ajungând la distrugere totală.
Dacă e să cred ceea ce portretizează filmul, văd o lume nemiloasă, plină de invidie, ură, urât. Ajungi să îți vinzi sufletul pentru celebritate și principiile morale pentru bani.
Priyanka Chopra a jucat foarte bine, însă mi-a rămas în minte Kangna Ranaut, cea care o interpretează pe modelul de succes. A fost expresivă și m-a convins că promite mult.
Merită văzut și pentru că indienii abordează mai rar asemenea subiecte.

THE DIRTY PICTURE (2011) r. Milan Luthria

Deși inițial voiam să menționez Heroine (2012), e regizat de același om. Așadar, am zis că ar fi mai potrivit acesta. Filmul e ușor biografic, se bazează pe viața unor faimoase actrițe din India de sud precum Silk Smitha, Nylon Nalini sau Disco Shanti. Toate erau cunoscute pentru abordarea neortodoxă și mult prea erotică a rolurilor.
O fată din popor ajunge star peste noapte. Enervată la culme de remarcile răutăcioase ale unui regizor, fata ia totul în propriile mâini și dansează lasciv de rupe platoul în două. Nu cred că e nevoie să explic reacția bărbaților când au văzut secvențele la cinema. Scurta reprezentație o propulsează pe culmile succesului.
Lipsită de experiență și mult prea vrăjită de gustul celebrității, începe să-și piardă interesul față de muncă și se implică în tot felul de scandaluri. Vede în orice începătoare o posibilă rivală și din strălucitoare Silk decade și devine o alcoolică și fumătoare înrăită.
Vidya Balan joacă excepțional. Merită urmărită pelicula pentru o altfel de perspectivă asupra vieții actorilor, cât de fină, aproape invizibilă este linia dintre succes și prăpastie.

9. BAGHBAN/KABHI KHUSHI KABHIE GHAM

BAGHBAN (2003) r. Ravi Chopra

Deși în categoria asta aș mai menționa și Kabhi Alvida Naa Kehna și Mohabbatein, m-am oprit la acestea două.

Filmul ne arată că din doi oameni buni, pâinea lui Dumnezeu, care de-a lungul vieții lor au avut grijă ca odraslele să aibă tot ce-și doresc sacrificându-și propriile economii, pot rezulta patru copii ce sar atât de departe de trunchi că stai să te gândești oare Dumnezeu n-o fi greșit casa?
După pensionare, cuplul de bătrânei simpatici întâmpină probleme financiare și sunt nevoiți să se mute la copii. Toate bune până când planul intră în aplicare. Dragii de copii sunt atât de ocupați/strâmtorați că nu îi pot primi pe cei doi, împreună, în aceeași casă. La vremea când trebuiau să se bucure de nepoți și o viață tihnită, plimbări, excursii, pelerinaje, cei doi stau despățiți. Fiul adoptiv este cel care nu a sărit departe de trunchi, îmbibat cu învățăturile cuplului și adorându-i ca pe niște zei.
O poveste emoționantă a unui grădinar, care după ce a plantat și îngrijit vlăstarele zeci de ani, se așteaptă să și rodească, să se bucure și el de munca sa. O poveste despre ruperea podului care odinioară unea două generații – discursul lui Raj (personajul principal masculin) de la sfârșitul filmului este neprețuit! ”Ce cred copiii ăștia? Că pe părinții pe care Dumnezeu i-a unit într-un suflet, ei pot să-i facă bucățele și să-i împartă între ei?”

KABHI KHUSHI KABHIE GHAM (2001) r. Karan Johar

Recomand filmul tuturor care cred în valorile familiei, în unitatea ei, în comunicare și înțelegere. Poziția socială, mândria sunt cele care dictează inimii lui Yash, tatăl a doi băieți. Atunci când fiul cel mare, adoptat, se îndrăgostește de o fată sub nivelul său social, tatăl ia o decizie drastică care duce la dezbinarea familiei. Modul în care cele două jumătăți sunt re-unite constituie cea mai interesantă și totodată emoționantă parte a poveștii. E păcat să detaliez totul. Stric farmecul și plăcerea de a-l urmări.
Distribuția ridică și mai mult valoarea filmului: Amitabh Bachchan – Yash; Jaya Bachchan – Nandini; Shahrukh Khan – Rahul; Kajol – Anjali; Hrithik Roshan – Rohan; Kareena Kapoor – Pooja. Modul în care oamenii ăștia pot să-și exprime sentimentele prin privire și modulațiile vocii este fantastic. Sunt reali! E de plâns, dar e cu învățăminte!

10. AURANGZEB/MURDER 3

AURANGZEB (2013) r. Atul Sabharwal

Pentru cei pasionați de istorie, nu prezintă viața personajului istoric. Am putea însă spune că se aseamănă cu el prin împrumutarea comportamentului său violent și nemilos, care a fost transpus în caracterul personajului principal din filmul nostru.
Arjun Kapoor joacă un rol dublu și o face excelent. Deși îl mai văzusem în Ishaqzaade, unde nu m-a impresionat, aici a dat lovitura.
Subiectul se învârte în jurul unui personaj din lumea interlopă. Polițiști corupți, mită, războieli între clanuri sau clanuri și poliție, secrete. Cam toate ingredientele pentru un film de acțiune reușit.

MURDER 3 (2013) r. Vishesh Bhatt

Am amânat foarte mult să-l văd pentru că face parte dintr-o franciză și mă așteptam să fie în același stil consacrat: o crimă, un psihopat/sociopat, un detectiv luptător pentru dreptate, rezolvarea crimei, pedepsirea criminalului.
Ei, nu se pune! Până se ajunge la partea interesantă, e destul de greu să reziști tentației de a-l închide. Dar alegerea lui Randeep Hooda, care are un aer misterios ce plutește în jurul lui, face toți banii. Până în ultima clipă am așteptat să pot striga ”evrika”: să văd pe cine a omorât, ciopârțit, îngropat, topit în acid omul ăsta, pentru că tot filmul a avut o expresie perversă de criminal întipărită pe chip. Și nu mi s-a îndeplinit dorința. Drept compensație, au încâlcit povestea în așa fel încât să îmi găsesc satisfacția în răzbunarea personajului principal feminin asupra eroului cu chip de criminal. Ha!
Poate îl veți găsi plictisitor, dar mie mi-a plăcut.

Mă prezint cu numele virtual: Hedwig Silver. Sunt absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Filologie, Engleză-Hindi – licențiată în Hindi. În prezent, sunt masterandă în cadrul aceleiași facultăți. Sunt moartă după filme indiene (hindi) și tot ce înseamnă India.